K***** I***** I********** R* S*
CreditorB***** E********
DebitorAdmite în parte cererea privind pe reclamanta K***** I***** I********** R* S* , în contradictoriu cu pârâta MITAN DANIELA MARIA, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă la plata următoarelor sume: - 1333,07 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii; - 42,31 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de către creditorul cedent Telekom România Communications SA, înainte de data cesiunii; -dobânda legală penalizatoare calculată la contravaloarea debitului principal în cuantum de 1333,07 lei, de la data cesiunii, respectiv 16.07.2015, până la data achitării integrale a debitului. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Panciu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la 02.11.2020.
Hotarare 1160/2021 din 02.11.2021