B***** L***** L******
PetentAdmite cererea formulată de domnul Lionte Liontin, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, cu sediul în or.Fălticeni, str. Republicii, nr.5, jud. Suceava. Încuviinţează executarea silită solicitată de către creditoare, împotriva debitorilor, în conformitate cu titlul executoriu. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege până la stingerea creanţei totale, la care se vor adăuga dobânzile şi penalităţile conform clauzelor contractuale şi cheltuieli de judecată. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, data de 27.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 27.10.2021