D*** B****** P*** A************ P************** T*****
PetentAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Dina Bogdan, în prezent deţinut în Penitenciarul Tg-Jiu . În baza art. 587 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată condamnatului Dina Bogdan, aflat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2151/2020 emis de Judecătoria Târgu Jiu în baza sentinţei penale nr.1356/2019. Rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare în cuantum de 363 de lei , onorariul în cuantum de 313 lei fiecare al avocatului din oficiu, conform delegaţiei nr. 2849/2021, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.02.2022, la Judecătoria Tg-Jiu.
Hotarare 98/2022 din 01.02.2022Acordă termen la data de 1.02.2022, orele 08:00, în vederea asigurării apărării petentului, cu menţiunea avertisment amendă pentru apărătorul desemnat din oficiu. Potrivit dispoziţiilor art. 259 alin. 7, rap. la art. 353 alin. 2 teza finală C.pr. pen. citează petentul prin administraţia penitenciarului cu menţiunea că are posibilitatea de a depune înscrisuri, iar potrivit dispoziţiilor art. 353 alin. 6 C.pr. pen., că are posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă sau prin intermediul videoconferinţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 Ianuarie 2022, la Judecătoria Tg-Jiu.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022