F********** I****************** M**
CreditorC****** A******** I***
DebitorB***** E*********** J*********** C****** V*****
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul B***** E*********** J*********** C****** V***** . Încuviinţează executarea silită a debitorului CAI de către BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC COROIAN, în dosarul de executare silită nr. 208/2021, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 501671507 din data de 20.09.2005 şi accesoriile acestuia, emis de BRD Finance Credite consum, prin toate formele de executare silită prevăzute de lege, până la realizarea dreptului creditorilor F********** I****************** M** şi NEXT CAPITAL, rezultat din titlul executoriu, respectiv 1.406,33 lei, reprezentând debit principal şi accesorii, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi conform titlului, precum şi cheltuielile de executare din dosarul de executare silită nr. 208/2021. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu menţionat. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 16.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Incheiere de executare silita 1062/2021 din 16.06.2021