G**** E****
CondamnatÎn baza art. 583 C.proc.pen., admite sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Buzău, privind pe intimata condamnată G**** E****. În baza art. 97 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 luni închisoare aplicată intimatei prin sentinţa penală nr. 1285/16.11.2020 pronun?ată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 9778/287/2016, definitivă prin neapelare la data de 08.12.2020 (faptă comisă la data de 29.01.2019). Constată că infracţiunea pentru care i s-a aplicat intimatei pedeapsa de mai sus este concurentă cu infracţiunile pentru care i s-a aplicat intimatei următoarele pedepse: a. pedeapsa rezultantă de 1 an 1 lună închisoare şi 1.400 amendă, prin sentinţa penală de contopire nr. 867/30.10.2020 pronun?ată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 11132/200/2020, definitivă prin neapelare la data de 10.11.2020, pedeapsă pe care o descontope?te în pedepsele componente de: - 9 luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. lit. b C.pen. (faptă comisă la data de 25.09.2017), pedeapsă aplicată iniţial prin sentinţa penală nr. 483/25.06.2020 pronun?ată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 17665/200/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.07.2020; - 6 luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. (faptă comisă la data de 20.06.2018), pedeapsă aplicată iniţial prin sentinţa penală nr. 483/25.06.2020 pronun?ată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 17665/200/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.07.2020; - 6 luni închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. (faptă comisă la data de 27.01.2019), pedeapsă aplicată iniţial prin sentinţa penală nr. 483/25.06.2020 pronun?ată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 17665/200/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.07.2020; - 1.400 amendă penală (140 zilex10 lei) - pedeapsă aplicată iniţial prin sentinţa penală nr. 10/03.02.2020 pronun?ată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. 2654/287/2019. b. pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. (faptă comisă la data de 21.06.2019), prin sentinţa penală nr. 96/04.09.2020 pronun?ată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. 4689/287/2019, definitivă prin decizia penală nr. 1026/10.11.2020 a Curţii de Apel Ploieşti. În temeiul art. 38 alin.1 C.pen., raportat la art. 39 alin. 1 lit. e C.pen., contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte patru pedepse însumând 1 an ?i 8 luni închisoare (respectiv 6 luni şi 20 zile închisoare), precum şi amenda de 1.400 lei, urmând ca intimata G**** E**** să execute pedeapsa de 1 an 3 luni şi 20 zile închisoare şi 1.400 amendă penală (140 zilex10 lei). În baza art. 97 alin. 2, raportat la art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care se va socoti de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 483/25.06.2020 pronun?ată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 17665/200/2020, prin care s-a pronun?at anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – respectiv data de 14.07.2020. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă intimata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, urmând ca Serviciul de Probaţiune Buzău să ia măsurile necesare pentru a asigura executarea acestei obliga?ii într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărîrii de condamnare, conform art. 94 alin. 3 C.pen. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, intimatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre următoarele entităţi din comunitate menţionate în baza de date afişată de Direcţia Naţională de Probaţiune, respectiv Primăria Râmnicu Sărat, jud. Buzău – îngrijire spaţii verzi sau salubrizare (tipul de activitate va fi stabilit de către consilierul de probaţiune). Supravegherea executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Buzău. În baza art. 404 alin 2 C.pr.pen., raportat la art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia intimatei asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei, prev de art. 96 C.pen. Menţine măsurile de siguranţă dispuse prin sentinţa penală nr. 483/25.06.2020 pronun?ată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 17665/200/2020, definitivă prin neapelare la data de 14.07.2020. Dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinţelor penale menţionate mai sus şi emiterea unor noi forme de executare, în baza prezentei sentin?e. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu (avocat Grosu Adrian, cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2089/22.10.2021 emisă de Baroul Vrancea), în sumă de 313 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2021.
Hotarare 1427/2021 din 24.11.2021Stabileşte pronun?area la data de 24.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2021Termen de judecată acordat la data de 10.11.2021, ora 10:00, pentru a se ataşa sentinţa penală nr. 483/25.06.2020 a Judecătoriei Buzău.
Incheiere de sedinta din 27.10.2021