F**** V******* S*****
InculpatS******* J******* D* U****** M******** B*******
Parte civilăS******** J******* D* A******** B*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 08.09.2021 în dosarul penal nr. 1296/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, înregistrat pe rolul Judecătoriei Săveni sub nr. 1568/297/2021, la data de 09.09.2021, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpata Fetcu Vasilica-Simona, ..., pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei penale ce are ca obiect rechizitoriul emis la data de 08.09.2021 în dosarul penal nr. 1296/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, privind pe inculpata FETCU VASILICA-SIMONA. Copie de pe prezenta încheiere se comunică, de îndată, procurorului , inculpatului şi persoanei vătămate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 18.10.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara230/2021 din 18.10.2021Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea încheierii la data de 18.10.2021. Pronunţarea va avea loc prin punerea încheierii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 11.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2021