C***** A*** B*******
Apelant InculpatT***** B****
Intimat Parte civilăC******* C*******
Intimat Parte civilăT***** A****
Intimat Parte civilăT***** R****
Intimat Parte civilăÎn baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, de partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România–Direcţia Fondului Pentru Protecţia Victimelor Străzii [cu sediul în Bucureşti, str. Vasile Lascăr, nr. 40 - 40 BIS, et. 5, sector 2] şi de inculpatul COVACI ALEX-BENIAMIN împotriva sentinţei penale nr. 131 din 09 iulie 2021 pronunţate de Judecătoria Salonta în dosarul nr. 1570/833/2019. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie aplicată inculpatului COVACI ALEX-BENIAMIN în pedepsele individuale de 9 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, 9 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi înlătură sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare. Constată că prin încheierea din 05 aprilie 2022 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului COVACI ALEX-BENIAMIN din infracţiunile de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală în infracţiunile de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (1) şi (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. Înlătură aplicarea dispozi?iilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 336 alin. (1) şi (2) Cod penal, condamnă pe inculpatul COVACI ALEX-BENIAMIN la o pedeapsă de un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive. Menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului COVACI ALEX-BENIAMIN pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) Cod penal. În baza art. 38 alin. (2) Cod penal, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului COVACI ALEX-BENIAMIN în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul fix şi obligatoriu de 4 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de un an închisoare) şi dispune ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare prin privare de libertate. Reduce daunele morale la plata cărora a fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România–Direcţia Fondului Pentru Protecţia Victimelor Străzii în favoarea părţilor civile T***** B**** şi C******* C******* (părinţii victimei) de la câte 35.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plăţii la câte 15.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plăţii; în favoarea părţilor civile T***** R****, T***** A****-DENISA şi TEGLAŞ RAHELA (fraţii victimei) de la câte 20.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plăţii la câte 5.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plăţii; în favoarea părţilor civile TEGLAŞ MARIA, CORDOVAN ELENA şi BURCĂ REMUS (bunicii victimei) de la câte 7.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plăţii la câte 2.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plăţii; în favoarea părţilor civile TEGLAŞ FLORIN, TEGLAŞ MARIN şi LINGURAR CRĂCIUN (unchii victimei) de la câte 5.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plăţii la câte 500 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR în ziua plăţii. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile parchetului, al părţii responsabile civilmente şi al inculpatului rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 11 august 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului, a părţii responsabile civilmente apelante, a părţilor civile intimate şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 457/2022 din 11.08.2022Amână pronun?area asupra hotărârii pentru data de 11.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2022Amână pronun?area asupra hotărârii la data de 28.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2022Amână pronun?area asupra hotărârii la data de 21 iunie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2022S-a stabilit termen pentru pronuntarea hotărârii la data de 31.05.2022, aceasta urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2022S-a amânat judecarea cauzei în vederea audierii inculpatului prin videcoferinţă, prin intermediul aplica?iei WatshApp, având în vedere modificarea structurii acuza?iei.
Incheiere de sedinta din 05.04.2022S-a repus pe rol cauza pentru a se pune în discuţie încadrarea juridică a infracţiunilor sub acuzaţia cărora inculpatul a fost trimis în judecată, având în vedere faptul că, prin decizia nr. 11/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia penală, s-a statuat că fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) şi (2) din Codul penal, infrac?iune unică.
Incheiere de sedinta din 04.03.2022Stabileşte pronun?area asupra hotărârii la data de 04.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2022S-a repus pe rol cauza şi s-a fixat termen pentru 01.02.2022
Incheiere de sedinta din 22.12.2021Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 22 decembrie 2021, ora 09:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2021Amână solu?ionarea cauzei pentru data de 23.11.2021, ora 9:00, faţă de cererea de amânare depusă la dosar de avocatul inculpatului apelant, pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 12.10.2021