A******* B***** T*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 24.08.2021, în dosar penal nr. 154/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, privind pe inculpatul ANGHELUŞ BOGDAN-TEODOR, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin 1 din C. pen şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin 2 din C. pen, cu aplic. art. 38 alin. 2 din C. pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ANGHELUŞ BOGDAN-TEODOR (cu datele de mai sus).Prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi inculpatului.Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 29.09.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara159/2021 din 29.09.2021