T****** E****** E*** P*** S********* P*********** E******* "******** C* D*** P**** A*** L* C****** A***** B**** A***
Recurent RECLAMANTI************ T********* A* P******* D* F******** T********
Intimat PÂRÂTAdmite recursul formulat de către recurentul – reclamant Treanţă Eusebiu Emil prin Sindicatul Poliţiştilor Europeni „Europol” în contradictoriu cu intimatul - pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERA TIMIŞOARA, împotriva sentinţei civile nr. 26/25.01.2021, pronunţată de Tribunalul Caraş - Severin în dosarul nr. 1573/101/2020 Casează în parte sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare, admite în parte acţiunea astfel: Obligă pârâtul la plata sumelor compensatorii reprezentând sporul de fidelitate, sporul de risc deosebit şi sporul de studii superioare pentru perioada 03.06.2016-30.01.2017. Obligă pârâtul la actualizarea sumelor cuvenite cu coeficientul de inflaţie, precum şi la plata dobânzilor aferente drepturilor salariale începând cu 03.06.2016 şi până la plata efectivă a acestora, inclusiv pentru drepturile în privinţa căror acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Menţine sentinţa civilă în ce priveşte soluţia dată excepţiei prescripţiei. Menţine soluţia de respingere ca rămasă fără obiect a acţiunii pentru perioada 31.01.2017-prezent. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată azi, 06.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1213/2021 din 06.10.2021Amână judecarea cauzei la data de 6 octombrie 2021, ora 9,00, pentru a se solicita relaţii de la intimatul pârât.
Incheiere de sedinta din 08.09.2021Termen: 08.09.2021, ora 09:00 - emitere adresă pârât
Incheiere de sedinta din 30.06.2021