S********* L**** D** Î********* M********
ReclamantB**** I****** G*******
ReclamantB**** R***** L*******
ReclamantC******* A*******
ReclamantM*** P****
ReclamantAdmite în parte cererea formulată de rec reclamantul S********* L**** D** Î********* M********, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic Transilvania. Obligă unitatea de învă?ământ pârâtă ca începând cu data de 01.01.2019 să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat B. R. L., C. A., M. P., B. M., B. G. L., B. F. N., B. L. M., C. M. D., C. L., M.A. D., M. M., P. D. F., R. L. N., R. Z., S. M., T. V. şi T. V. R. indemnizaţia de dirigenţie prin majorarea salariului de bază aflat în plată cu procentul prevăzut de art. 8 din Anexa nr. I pct. B la Legea nr. 153/2017, pe durata în care au fost îndreptăţiţi la acordarea acestor drepturi şi proporţional cu perioada efectiv lucrată în aceste condiţii. Obligă unitatea de învă?ământ pârâtă ca începând cu data de 01.02.2019 să calculeze şi să plătească membrei de sindicat B. I. G. indemnizaţia de dirigenţie prin majorarea salariului de bază aflat în plată cu procentul prevăzut de art. 8 din Anexa nr. I pct. B la Legea nr. 153/2017, pe durata în care au fost îndreptăţiţi la acordarea acestor drepturi şi proporţional cu perioada efectiv lucrată în aceste condiţii. Obligă unitatea de învă?ământ pârâtă ca începând cu data de 01.01.2020 să calculeze şi să plătească membrei de sindicat T. C. indemnizaţia de dirigenţie prin majorarea salariului de bază aflat în plată cu procentul prevăzut de art. 8 din Anexa nr. I pct. B la Legea nr. 153/2017, pe durata în care au fost îndreptăţiţi la acordarea acestor drepturi şi proporţional cu perioada efectiv lucrată în aceste condiţii Obligă unitatea de învăţământ pârâtă să plătească membrilor de sindicat eventualele diferenţe salariale rezultate ca urmare a aplicării modalităţii de calcul a salariului de bază în forma anterior arătată, începând cu 01.01.2019, sume care vor fi indexate cu rata inflaţiei şi la care se va calcula dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramure?. Pronun?ată azi, 29 octombrie 2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Hotarare 1104/2021 din 29.10.2021Amână pronunţarea soluţiei la data de 29.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2021