Dosar 1583/30/2020 din 04.11.2021

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1583/30/2020
Data dosar:
04.11.2021
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.02.2022 la ora 09:00

    Complet: LA3
  • Dispune rejudecare la prima instanţă sau la instanţa competentă

    Admite apelurile declarate de reclamantul-apelant B**** A***** M***** şi de către pârâta-apelantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Traian Vuia împotriva Sentinţei civile nr. 441/17.03.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1583/30/2020. Schimbă sentinţa civilă apelată în sensul admiterii în parte a acţiunii, sens în care anulează Dispoziţia nr. 28/08.05.2020 emisă de către Primăria Traian Vuia prin Primar conform căreia s-a dispus desfacerea disciplinară a Contractului individual de muncă nr. 82/01.01.2006, dispune reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Anulează Sentinţa civilă nr. 1485/15.09.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1583/30/2020 şi trimite spre rejudecare Tribunalului Timiş cererea de completare a hotărârii. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi suma de 2975 cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată în data de 21 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit prevederilor art. 402 Cod procedură civilă.

    Hotarare 278/2022 din 21.02.2022
  • Sedinta din data de 17.01.2022 la ora 09:00

    Complet: LA3
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei-apelante.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD