S********* L**** A* Î************* D*******
ReclamantC****** J******* D* R****** Ş* A******** E*********** O**
ReclamantAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la recalcularea drepturilor salariale cuvenite membrului de sindicat, începând cu 01.01.2019, prin aplicarea majorărilor prevăzute de art. 4 din Anexa nr. I, cap. I, lit. B (15% personalul didactic din Centrele Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională) şi începând cu 01.09.2020 a majorărilor prevăzute de art. 5, anexa I, cap. I, lit. B din Legea nr. 153/2017 (25% corespunzător gradaţiei de merit), la salariul de bază, în condiţiile art. 38 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 153/2017. Obligă pârâtul la plata eventualelor diferenţe de drepturi salariale rezultate în urma recalculării, începând cu 01.01.2019 a majorării de 15% şi cu 01.09.2020 a majorării cu 25%, drepturi ce se vor acorda până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, sume ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata sumei datorate. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată azi, 07.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 565/2021 din 07.10.2021