M******** R***** G***** M**** P*** A************ P**************
PetentAdmite propunerea de liberare condiţionată formulată de către comisia pentru liberare condiţionată cu privire la deţinutul condamnatat Mărunţelu Robert George Mario, deţinut în Penitenciarul Tg-Jiu. În baza art. 587 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată condamnatului Mărunţelu Robert George Mario, aflat în executarea pedepsei de 9 ani şi 8 luni închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2661/2016, emis în baza sentinţei penale nr. 1135/2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare în cuantum de 363 de lei , onorariul în cuantum de 313 lei fiecare al avocatului din oficiu, conform delegaţiei nr.2906/2021, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi , 01.02.2022, la Judecătoria Tg-Jiu.
Hotarare 99/2022 din 01.02.2022Acordă termen la data de 01.02.2022, orele 08:00 pentru când se va emite adresă pentru verificarea solvabilităţii petentului. Potrivit dispoziţiilor art. 259 alin. 7, rap. la art. 353 alin. 2 teza finală C.pr. pen. citează petentul prin administraţia penitenciarului cu menţiunea că are posibilitatea de a depune înscrisuri, iar potrivit dispoziţiilor art. 353 alin. 6 C.pr. pen., că are posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă sau prin intermediul videoconferinţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 Ianuarie 2022, la Judecătoria Tg-Jiu.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022