P****** V*******
InculpatR******** M****** E****
InculpatÎn baza art. 362 raportat la art. 208 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 15974/4/2021/a1.4, din data de 20.09.2021, definitivă la data de 22.09.2021, prin expirarea termenului de contestaţie, cu privire la inculpatul P****** V*******, (date personale). În baza art. 208 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 362 din Codul de procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată cu privire la inculpatul P****** V*******, până la următoarea verificare. Măsura privind pe inculpat se comunică instituţiilor prevăzute la art. 215 alin. 5 din Codul de procedură penală. În baza art. 362 raportat la art. 208 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 15974/4/2021/a1.4, din data de 20.09.2021, definitivă la data de 22.09.2021, prin expirarea termenului de contestaţie, cu privire la inculpatul Rosenfeld Michael-Emeka, (date personale). În baza art. 208 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 362 din Codul de procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată cu privire la inculpatul Rosenfeld Michael-Emeka, până la următoarea verificare. Măsura privind pe inculpat se comunică instituţiilor prevăzute la art. 215 alin. 5 din Codul de procedură penală. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 17.12.2021