C****** I********* D* I********* B**** I**** D******
ReclamantP** D****** C******
PârâtAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Botoş Iacob Dorinel, cu sediul profesional în Ungheni, str. Principală, nr. 67/F, jud. Mureş, având nr. RFO 1B1478, având ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâtului P.D.C., având CNP ----, cu domiciliul în ----. În baza art. 169 alin. 1 din Legea nr.85/2014 obligă pârâtul Pop P.D.C. să acopere o parte din pasivul debitoarei Pavator Systal SRL, cu sediul în Reghin, str. Cooperatorilor, nr. 1/A, jud. Mureş, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J26/370/2014, având C.U.I. 33006689, prin plata sumei de 249.020 lei, la care se vor adăuga şi cheltuielile din procedură. În temeiul dispoziţiilor art. 171 din Legea nr.85/2014 sumele astfel încasate vor intra în averea debitoarei şi vor fi destinate acoperirii pasivului, distribuirea urmând să se efectueze în conformitate cu art. 161 din Legea nr.85/2014. Cu drept de apel, care va fi depus la Tribunalul Specializat Mureş, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 08 octombrie 2021.
Hotarare 383/2021 din 08.10.2021Din lipsă de timp pentru deliberare dispune amânarea pronunţării hotărârii în cauză pe data de 08/10/2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 pct.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2021Din lipsă de timp pentru deliberare dispune amânarea pronunţării hotărârii în cauză pe data de 01/10/2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 pct.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2021Administrarea probei cu interogatoriu; Citarea pârâtului cu men?iunea Personal la interogator sub sanc?iunea aplicării art. 358 Cod procedură civilă
Incheiere de sedinta din 11.06.2021