T***** I**** C*******
ReclamantJ**** M***** V*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul T***** I**** C*******, în contradictoriu cu pârâtul J**** M***** V*****, având ca obiect "hotarâre care să ţină loc de act autentic". Ia act de împrejurarea că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Filiaşi. Pronunţată azi, 23.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 256/2022 din 23.03.2022Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile aflate la dosar şi proba cu interogatoriul pârâtului. Respinge proba testimonială solicitată de reclamant, apreciind că nu este utilă cauzei. Dispune citarea pârâtului cu menţiunea de a se prezenta personal al interogatoriu, sub sancţiunile prev. de art. 358 din Codul de proc. civ. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar interogatoriul propus a fi luat pârâtului la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar următoarele înscrisuri: certificatele emise de O.C.P.I. din care să rezulte dacă terenurile menţionate în antecontract sunt înscrise sau nu în cartea funciară, dovada refuzului pârâtului de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului în formă autentică, dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 3, 4, 9 din legea nr. 17/2014 în privinţa terenului extravilan şi înscrisuri din care să rezulte cine este proprietarul terenurilor menţionate în antecontract , precum şi cine plăteşte impozitul pentru teren. Amână judecarea cauzei la data de 23 martie 2022, ora 10:10, în vederea administrării probatoriului, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 23.02.2022