Dosar 1606/217/2021 din 29.10.2021

înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1606/217/2021
Data dosar:
29.10.2021
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2022 la ora 9:00

    Complet: CCst
  • Înlocuieşte amenda cu munca în folosul comunităţii

    Hot. Admite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petenta com.Hudeşti, judeţ Botoşani, cu sediul în com.Hudeşti, jud. Botoşani, în contradictoriu cu intimatul C. S. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 580 lei aplicată intimatului , în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC, nr. 8648997 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze 43 ore de activitate în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.01.2022.

    Hotarare 70/2022 din 20.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD