B**** G****
PetentI************ D* P****** A* J******** M****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul B**** G**** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLI?IE JUDE?EAN MURE?. Menţine procesul-verbal seria PMSX nr. 0389568 din data de 29.05.2021, ca fiind legal ?i temeinic întocmit. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă, astăzi, 20 octombrie 2021.
Hotarare 812/2021 din 20.10.2021Amână pronunţarea la data de 20 octombrie 2021, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor urmând a avea loc prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2021În vederea administrării probatoriului încuviin?at, amână judecarea cauzei la termenul din data de 05 octombrie 2021 – ora 09:00
Incheiere de sedinta din 07.09.2021