A******** A******* M*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta A******** A******* M***** Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul ASOCIAŢIEI ALCHIMIA MINŢII, înfiinţată prin Încheierea civilă nr.1116/2021 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr.6576/271/2021, conform Procesului-verbal AGA din 27.10.2021, a Actului Adiţional la Statutul şi Actul Constitutiv al asociaţiei, din data de 27.10.2021, a Statutului Actualizat al asociaţiei, toate sub semnătura privată, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 15.11.2021.
Hotararecameraconsiliu2810/2021 din 15.11.2021