D***** A****
CondamnatÎn baza art. 587 N.C.pr.pen. cu aplicarea art. 100 şi următoarele N. C.p., admite cererea formulată de comisia de eliberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mărgineni, jud. Dâmboviţa. Dispune liberarea condiţionată a petentului din M.E.P.I. nr. 619/2020 emis de Judecătoria Târgovişte în baza sentinţei penale nr. 246/2020 pronunţată de Judecătoria Târgovişte pentru pedeapsa de 1 an închisoare, dacă nu mai este arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104, 105 N.C.p., privind revocarea ori anularea liberării condiţionate şi executarea efectivă a restului rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. 3 N.C.pr.pen, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu Mătuşescu Laura, conform împuternicirii avocaţiale nr. 2272/2021 în cuantum de 313 lei, urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 470/2021 din 09.07.2021Fixează termen în şedinţă publică, pentru ca deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii să aibă loc la data de 09.07.2021. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2021