Dosar 1619/787/2021/a1 din 01.10.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1619/787/2021/a1
Data dosar:
01.10.2021
Instanta:
Judecătoria Avrig
Departament:
Sectia Generala
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.09.2022 la ora 09:30

    Complet: C4-CC
  • Admis fond

    În baza art. 346 alin. 1 CPP, Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 28.09.2021, emis în dosarul nr. 735/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, privind pe inculpatul P******* N******, pentru săvârşirea infracţiunii de „transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documente specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora”, prevăzută de art. 46 din Codul penal (CP), raportat la art. 68 alin. 21 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P******* N******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15 septembrie 2022.

    Incheierefinalacamerapreliminara213/2022 din 15.09.2022
  • Sedinta din data de 17.11.2021 la ora 09:30

    Complet: C3-CC
  • Admis fond

    În baza art. 346 alin. 1 CPP, Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 28.09.2021, emis în dosarul nr. 735/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, privind pe inculpatul P. N., născut la data de ... în ..., CNP ..., fiul lui ..., cetăţean ..., starea civilă ..., stagiul militar ..., studii ..., ocupaţia ..., domiciliat în ..., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora”, prevăzută de art. 46 din Codul penal (CP), raportat la art. 68 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.N.. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17 noiembrie 2021.

    Incheierefinalacamerapreliminara222/2021 din 17.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD