A****** G****** G***
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 Euro (echivalent lei la data plăţii), reprezentând compensaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată asupra acestei sume începând cu data de 11.05.2021 şi până la data plăţii integrale a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, contravaloare servicii de traducere. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 02.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 17122/2021 din 02.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 02.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 16.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2021