B*** M****
PârâtFaţă de obiectul cererii şi raportat la prevederile art. 37 din HCSM nr. 1375/2015, dispune înaintarea prezentei cereri de notificare acte, formulată în baza Regulamentului CE 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, la compartimentul de cooperare judiciară în materie civilă şi comercială, pentru a fi solutionată pe cale administrativă. Dispune închiderea dosarului.
Incheiere finala dezinvestire din 11.01.2022