K***** I***** I********** R* S*** - P*** R****** L****
Apelant ReclamantD***** D****** A****** L* U** I********
Intimat PârâtD***** D****** P*** C****** S****** L****** C*********
Intimat PârâtD***** D******
Intimat PârâtAdmite excepţia perimării invocată de instanţă, din oficiu. Constată perimată cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă Kredyt Inkaso Investments Ro SA, împotriva sentinţei civile nr. 3648 din data de 05.11.2020 pronunţată de Judecătoria Suceava, intimat fiind pârâtul D***** D******. Respinge cererea curatorului desemnat pentru reprezentarea intereselor intimatului-pârât, domnul avocat Lupa?cu Constantin, de obligare a apelantei-reclamante la plata onorariului, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 teza finală Cod de procedură civilă, azi, 12.10.2022.
Hotarare 684/2022 din 12.10.2022Amână pronunţarea la data de 12.10.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2022Amână pronunţarea la data de 5 octombrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022În temeiul art. 242 alin. 1 Cod de procedură civilă, suspendă judecata cererii de apel formulată de apelanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A., împotriva sentin?ei civile nr. 3648/05.11.2020 pronunţată de Judecătoria Suceava, urmare a neîndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la data de 27.10.2021.
Incheiere suspendare din 27.10.2021Desemnează pe domnul avocat Lupa?cu Constantin în calitate de curator special pentru reprezentarea intimatului-pârât D***** D******. Citează intimatul-pârât la ultimul domiciliu cunoscut, la u?a instan?ei, pe portalul instan?ei, precum ?i la sediul curatorului special. Se emite adresă către Baroul Suceava, cu men?iunea că domnul avocat Lupa?cu Constantin a fost desemnat în calitate de curator special pentru intimatul-pârât. Se fixează onorariul provizoriu al curatorului special, în cuantum de 360 lei. Se citează apelanta-reclamantă, cu men?iunea ca, până la următorul termen de judecată, sub sanc?iunea suspendării judecă?ii, prevăzută de dispozi?iile art. 242 din Codul de procedură civilă, să depună la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu cuvenit curatorului special desemnat în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 27 octombrie 2021, ora 11:30, sala 247, pentru când intimatul-pârât va fi citat la ultimul domiciliu cunoscut, prin afi?are la u?a instan?ei, pe portalul instan?ei, precum ?i la sediul curatorului special desemnat în cauză, iar apelanta-reclamantă va fi citată cu men?iunile indicate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.06.2021