U****** S*********** L***** D** Î*********** P************* I***
IntimatS****** C***** M****
IntimatC******* A****** Ş* D* I******** A********* V***** A******* I***
ApelantAdmite apelul formulat de apelantul Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamchi” Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1819/02.09.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar – Iaşi în numele şi pentru membra de sindicat S****** C***** M**** în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iaşi . Obligă pârâtul să plătească membrei de sindicat S****** C***** M**** începând cu data de 01.01.2019 şi până la de 31.08.2019, diferenţele de drepturi salariale între cele acordate şi cele cuvenite, decurgând din majorarea salariului de bază determinată în condiţiile art. 38 alin. 4 indice 1 din legea 153/2017, respectiv 1 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 la care se aplică majorarea de 10% prevăzută de art. 8 Anexa 1 din Legea nr.153/2017 şi salariul de bază aferent lunii decembrie 2018, drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă până la data plăţii efective. Păstrează restul dispoziţiilor ce nu contravin prezentei decizii. Definitivă.
Hotarare 127/2022 din 22.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.02.2022, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.02.2022, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2022