B***** L*****
InculpatÎn temeiul art. 227 alin. 1 CPP respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului B***** L*****, ca neîntemeiată. În baza art. 227 alin. 2 CPP raportat la art. 202 al. 4 lit. b) CPP dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul B***** L*****, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 septembrie 2021, ora 17:00, până la data de 25 noiembrie 2021, inclusiv, inculpatul fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tenativă la furt calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 228 alin. 1 – art, 229 alin. 1 lit. b) ?i d) ?i alin. 2 lit. b) Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 227 al. 1 CPP dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului reţinut B***** L*****, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 215 alin.1 CPP impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia comunei Vama (localitate unde locuieşte inculpatul), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a) CPP, impune inculpatului pe durata controlului judiciar obligaţia de a nu depăşi teritoriul judeţului Suceava decât după încuviinţarea prealabilă a procurorului/a instanţei de judecată; În baza art. 215 alin. 3 CPP atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 CPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (delega?ie nr. 1797/27 septembrie 2021, avocat Foc?a Emilian) rămâne în sarcina statului urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justi?iei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27 septembrie 2021, ora 17:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 62/2021 din 27.09.2021