C******** C**** G******
InculpatÎn baza art. 336 alin. 2 NCP cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 NCPP, condamnă pe inculpatul CAZACINCU CĂLIN-GABRIEL la pedeapsa închisorii de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii de de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive”. Constată că fapta din cauza de fa?ă este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 765/25.06.2021 pronunţată de Tribunalul Bucure?ti în dosarul nr. 14684/3/2021, definitivă prin neapelare la data de 20.07.2021, sentin?ă prin care i s-au aplicat ?i pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) NCP pe o perioadă de 2 (doi) ani, ?i pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) NCP. În baza art. 97 alin. 1 NCP dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (?ase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 765/25.06.2021 pronunţată de Tribunalul Bucure?ti în dosarul nr. 14684/3/2021, definitivă prin neapelare la data de 20.07.2021. În baza art. 40 NCP rap la art. 38 NCP ?i la art. 39 alin. 1 lit. b) NCP contope?te pedeapsa de 1 (an) închisoare aplicată prin prezenta sentin?ă, cu pedeapsa de 2 (doi) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 765/25.06.2021 pronunţată de Tribunalul Bucure?ti în dosarul nr. 14684/3/2021, definitivă prin neapelare la data de 20.07.2021, ?i aplică inculpatului pedepsa ce mai grea, de 2 (doi) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate - adică 4 (patru) luni (1/3 din 12 luni = 4 luni), rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani ?i 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 NCP, alături de pedeapsa principală se aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) NCP respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b) NCP. În baza art. 45 alin. 5 rap. la alin. 3 lit. a) NCP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) NCP respectiv: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e (pedeapsă care nu se execută). În baza art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei de 2 (doi) ani ?i 10 (zece) luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 NCP, calculat de la data rămânerii definitive a sentin?ei penale nr. 765/25.06.2021 pronunţată de Tribunalul Bucure?ti în dosarul nr. 14684/3/2021, respectiv de la data de 20.07.2021, potrivit art. 97 al. 2 teza finală NCP. În baza art. 93 alin. 1 NCP obligă inculpatul Cazacincu Călin-Gabriel ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Constanţa. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) NCP impune inculpatului Cazacincu Călin-Gabriel să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 NCP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Cazacincu Călin-Gabriel va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa şi/sau Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. În baza art. 91 alin. 4 NCP atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării ori neexecutării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, precum şi in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la data comunicării hotărârii. Pronunţată azi, 02.02.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11/2022 din 02.02.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la 02.02.2022.
Incheiere de sedinta din 07.01.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronun?area hotărârii la 07.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021În baza art. 391 alin. 1 NCPP, stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii data de 08.12.2021 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.10.2021