M**** M******
PetentConstată că procedura de comunicare a actelor judiciare transmise de U.N.E.P. CORTE D APPELLO DI MILANO cu sediul în Milano – 25122, Via Place, 10, Italia, către M**** M******, domiciliată în sat. Pogăneşti com. Stănileşti, judeţul Vaslui, conform Regulamentului CE nr. 1393/2007 privind Cooperarea Judiciară Interna?ională în materie civilă ?i comercială, a fost realizată la data de 09.09.2021, actele judiciare fiind înmânate destinatarului în persoană. Dispune completarea Formularului din Anexa I a Regulamentului nr. 1393/2007 – Certificat de efectuare sau neefectuare a notificării sau comunicării actelor, atât în limba română, cât ?i în limba italiană şi trimiterea acestuia către agenţia de transmitere, respectiv U.N.E.P. CORTE D APPELLO DI MILANO cu sediul în Milano – 25122, Via Place, 10, Italia. Dispune trimiterea către Ministerul Justiţiei al României, Direcţia Drept Internaţional Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare judiciară în materie civilă ?i comercială a unei adrese cu privire la modalitatea de îndeplinire a comunicării, precum ?i a unui exemplar de pe prezenta încheiere. Constată îndeplinită comisia rogatorie internaţională conform Regulamentului CE nr. 1393/2007 privind Cooperarea Judiciară Interna?ională în materie civilă ?i comercială. Dispune închiderea prezentului dosar, având ca obiect comisie rogatorie internaţională. Pronunţată în şedinţa publică prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 09 septembrie 2021.
Incheiere finala dezinvestire din 09.09.2021Acordă termen. Dispune citarea petentei cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 12.08.2021