R** & R** S*
ReclamantG*** D******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta Gîza Daniela Costina, Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 747,47 lei reprezentând contravaloare facturi scadente şi neachitate, emise în perioada martie 2018-iulie 2018, precum şi penalităţi de întârziere aferente facturilor, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată al fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 628 lei, reprezentând contravaloarea discount-ului acordat la achiziţionarea a două telefoane mobile marca Philips S326, cu titlu de justă despăgubire. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 579,84 lei, reprezentând contravaloarea taxei de activare ?i utilizare re?ea Optim Nelimitat Rural, cu titlu de justă despăgubire. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea taxei de activare şi instalare a serviciului Digi TV. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Ineu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.11.2021.
Hotararecameraconsiliu1294/2021 din 15.11.2021