Dosar 16409/271/2021 din 16.11.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16409/271/2021
Data dosar:
16.11.2021
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2022 la ora 09:30

    Complet: C7 civil-
  • Alte cauze

    Admite cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată de pârâtă. În temeiul art. 262 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 dispune suspendarea judecăţii cauzei privind pe reclamanta P***** I*********, în contradictoriu cu pârâta S********* D* A******** R********** C*** I******** S* şi intervenientul IONESCU MUGUREL - COSTIN, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 27011/3/2021 al Tribunalului Bucureşti. Dispune trimiterea dosarului la arhivă spre păstrare, până la intervenţia părţii interesate. Cu drept de recurs la Tribunalul Bihor, care poate fi declarat pe toată durata suspendării şi care se depune la Judecătoria Oradea, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 06.05.2022.

    Incheiere suspendare din 06.05.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD