S***** M**** V******
ReclamantC******** J******* M**************** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite cererea formulată de către reclamanta Szakacs Maria Valeria în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Maramureş – Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Anulează în parte certificatul nr. 12333/15.07.2021 emis de către pârât. Obligă pe pârât să emită în favoarea reclamantei un certificat de încadrare în gradul grav de handicap cu asistent personal. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 07.04.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 361/2022 din 07.04.2022Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 07.04.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, azi, 31.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 31.03.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 24.03.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 17.03.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 03.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2022Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 03.03.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2022Amână pronunţarea soluţiei pentru data de 17.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2022Se va comunica precizarea de acţiune.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021