R** & R** S*
ReclamantM********* D***** L********
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul Mitricioiu Daniel Laurenţiu, Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.112,55 lei reprezentând contravaloare facturi scadente şi neachitate, emise în perioada martie 2019-octombrie 2019, precum şi penalităţi de întârziere aferente facturilor, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată al fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 600 lei reprezentând contravaloarea taxelor de activare şi utilizare reţea Digi Mobil Optim Nelimitat, cu titlu de justă despăgubire. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Ineu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.11.2021.
Hotararecameraconsiliu1295/2021 din 15.11.2021