B**** S*****
InculpatP*** B** S**
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (1) Cod Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar nr. 6153/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B**** S*****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 308 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (44 acte materiale), urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează părţile. În temeiul dispoziţiilor art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12 noiembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara1437/2021 din 12.11.2021