B** P**** A********
PetentO******* V***** I******** G**** S*
CreditorC********* S********
DebitorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc PETCU ALEXANDRU. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Încheierii din 01.07.2021, pronunţată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. 1641/262/2021, constituit pentru soluţionarea cererii având ca obiect încuviinţare executare silită, formulată de petentul PETCU ALEXANDRU, în sensul că în mod corect este până la realizarea drepturilor creditorului O******* V***** I******** G**** S* rezultat din titlul executoriu, respectiv 2.359 lei, sumă compusă din 2.200,00 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, precum şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 17.09.2020 şi până la data achitării integrale a despăgubirilor şi suma de 159 lei reprezentând cheltuieli de judecată. , iar nu până la realizarea drepturilor creditorului O******* V***** I******** G**** S* rezultat din titlul executoriu, respectiv 2.359 lei, aşa cum greşit s-a consemnat. Îndreptarea se va efectua pe ambele exemplare originale ale hotărârii supuse îndreptării. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.07.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.07.2021Admite cererea. Încuviinţează executarea silită. Fără cale de atac.
Incheiere de executare silita din 01.07.2021