I************ L**
ReclamantG*** D**** V*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I. LTD, cu sediul procesual ales în ., în contradictoriu cu pârâtul G. D. V., CNP ., cu domiciliul în . Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 717,98 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, precum şi suma de 30,01 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data cesiunii. Respinge, ca neîntemeiat, petitul privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1371,06 lei, reprezentând taxă de reziliere. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Numai cu drept de apel la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii Pronunţată azi, 22.12.2021, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu13786/2021 din 22.12.2021Amână pronunţarea pentru data de 22.12.2021.Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2021