A******** D* P********** B*** C** P*** S* T**** S****** S*
ApelantP******** I***
IntimatP******** E****
IntimatRespinge apelul principal declarat de reclamanta Asociaţia de Proprietari Bloc C1 împotriva sent. civ. nr. 8633/28.07.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi, pe care o păstrează. Respinge apelul incident declarat de pârâţii Pădurariu Ioan şi Pădurariu Elena împotriva sent. civ. nr. 8633/28.07.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi, pe care o păstrează.
Hotarare 1455/2022 din 08.06.2022Respinge, ca fiind neîntemeiată, cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de către petenta-apelantă Pădurariu Elena. Menţine obligaţia apelantei Pădurariu Elena de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 576,2 lei, pentru cererea de apel, obligaţie ce i-a fost pusă în sarcină în solidar cu apelantul Pădurariu Ioan, ce trebuie complinită până la primul termen de judecată, sub sancţiunea anulării cererii de apel. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. În ipoteza în care se formulează cerere de reexaminare, aceasta se va depune la Tribunalul Iaşi. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 13 aprilie 2022.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022Amana cauza la data de 8.06.2022, ora 9, pentru a se solutiona cererea de ajutor public judiciar.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022