Dosar 16596/1748/2021 din 15.12.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16596/1748/2021
Data dosar:
15.12.2021
Instanta:
Judecătoria Cornetu
Departament:
SECTIA CIVILA
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.01.2023 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta TRANSMEC RO S.R.L. în contradictoriu cu pârâta DMC FOOD DISTRIBUTION S.R.L. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.835,13 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de transport conform facturii nr. 8106633/20.09.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare pentru fiecare zi de întârziere la plata facturii, de la scadenţa acesteia, respectiv de la data de 12.11.2021 şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei 808,29 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. proc. civ., astăzi, 05.01.2023.

    Hotarare 51/2023 din 05.01.2023
  • Sedinta din data de 22.12.2022 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 05.01.2023, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 22.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2022
  • Sedinta din data de 09.12.2022 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 22.12.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 09.12.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2022
  • Sedinta din data de 25.11.2022 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 09.12.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 25.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2022
  • Sedinta din data de 11.11.2022 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 25.11.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 11.11.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2022
  • Sedinta din data de 28.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 11.11.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 28.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2022
  • Sedinta din data de 13.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022
  • Sedinta din data de 16.06.2022 la ora 11:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 13.10.2022, in vederea efectuării de verificări ONRC cu privire la pârâtă.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD