C****** G*******
ReclamantF***** M*******
ReclamantC***** D******
ReclamantM********* J********
PârâtC***** D* A*** B********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanţii C****** G*******, F***** M******* şi C***** D******. Dispune completarea alin. (2) al dispozitivului sentinţei civile nr. 12/19.01.2022 pronunţată de Tribunalul Teleorman – SCMASCAF în dosarul nr. 1660/87/2021, în sensul că: „Obligă pârâţii să stabilească şi să recalculeze pentru fiecare reclamant indemnizaţia de încadrare raportat la un indice de valoare de referin?ă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 04.11.2018 şi până la data de 30.12.2021, precum şi să le plătească acestora diferen?ele drepturilor salariale rezultate din recalculare, actualizate cu indicele de infla?ie la data plă?ii efective, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare.” Completarea se va efectua în ambele exemplare ale sentinţei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată astăzi, 02.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare completaredispozitiv 117/2022 din 02.03.2022Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii C****** G*******, F***** M******* şi C***** D****** în contradictoriu cu pârâţii C***** D* A*** B******** şi TRIBUNALUL TELEORMAN , cu citarea CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBTEREA DISCRIMINĂRII, în calitate de expert. Obligă pârâţii să stabilească şi să recalculeze pentru fiecare reclamant indemnizaţia de încadrare raportat la un indice de valoare de referin?ă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 04.11.2018, corespunzător perioadei de activitate ?i plata diferen?elor drepturilor salariale rezultate din recalculare,în condiţiile Legii nr. 153/2017, actualizate cu indicele de infla?ie la data plă?ii efective, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare. Respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul M********* J******** , ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge acţiunea pentru pretenţiile anterioare datei de 04.11.2018, fiind prescris dreptul material la acţiune. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată astăzi 19.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 12/2022 din 19.01.2022