C**** S***** L*****
PetentB***** M*****
IntimatM***** I*******
IntimatÎn temeiul art. 488 ind. 6 C. proc. pen. respinge ca nefondată contestaţia privind durata procesului penal care face obiectul dosarului nr. 1874/P/2019 înregistrat la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BACĂU, formulată de contestatorul C. S. L. În temeiul art. 488 ind. 6 al. 6 C. proc. pen., hotărârea se comunică contestatorului şi se transmite spre informare tuturor părţilor sau persoanelor dintre cele enumerate la art. 488 ind 4 alin. (1) lit. c), din dosarul cauzei. În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 488 ind. 6 al.7 C. proc. pen., încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea acesteia la dispozi?ia contestatorului si a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 31.01.2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP 22/2022 din 31.01.2022Amână judecarea cauzei la data de 31.01.2022, ora 10:30, pentru când se vor cita intimaţii B. M. şi M. I. la adresa de domiciliu şi prin afişare la sediul instanţei, se vor emite mandate de aducere fără însoţire efectivă pe numele acestora şi se va întocmi proces - verbal cu privire la situaţia fiecăruia dintre cei doi intimaţi.
Incheiere de sedinta din 10.01.2022