C***** G*******
ReclamantS* "**** C******* S** (**** A************ L*** M*****
PârâtConstată perimată acţiunea civilă având ca obiect „drepturi băneşti” formulată de reclamantul C***** G******* în contradictoriu cu pârâta UNIK CIPRIAN SRL. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.06.2022.
Hotarare 924/2022 din 07.06.2022În baza dispoziţiilor art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecăţii, recursul urmând a fi depus la Tribunalul Suceava. Pronunţată astăzi, 19.10.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 19.10.2021