M**** F***** I*****
CondamnatAdmite cererea de liberarea condiţionată formulată de petentul condamnat MUTES FLORIN – IULIAN. În temeiul art. 100 din C. pen., dispune liberarea condiţionată a condamnatului MUTES FLORIN – IULIAN din pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 625/2020, pronunţată de Judecătoria Buzău. Dispune punerea în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 100 alin. 6 C.pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, respectiv 18.04.2022, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 alin. 1 şi 2 C.pen. privitoare la revocarea liberării condiţionate. In baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne in sarcina statului. Ia act că asistenţa juridică a petentului a fost asigurată de apărător ales, av. Văduva Livia Zenaida, cu împuternicirea avocaţială nr. 786/2021 depusă la dosarul cauzei. Onorariul apărătorului din oficiu (avocat Dumitrache Ana, cu delegaţia nr. 2102/22.10.2021, emisă de Baroul Vrancea), în cuantum de 313 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2021.
Hotarare 1331/2021 din 10.11.2021Termen de judecată acordat la data de 10.11.2021, ora 09:00, pentru a se emite adresă către Penitenciarul Focşani.
Incheiere de sedinta din 27.10.2021