H***** T*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) Cod Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar nr. 2381/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H***** T*****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînregistrat/neînmatriculat în circulaţie, faptă prev. de art. 334 alin. 1 C. pen. şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 C. pen., fiecare cu apl. disp. art. 41 alin. 1 C. pen., totul cu apl. disp. art. 38 alin. 2 C. pen., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează inculpatul. În temeiul dispoziţiilor art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12 noiembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara1441/2021 din 12.11.2021