A********* R**************** V***** I******** G**** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB***** R***** A*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, în contradictoriu cu pârâta SC EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat BANICA RAZVAN ANDREI. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 72.662,5 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 07.05.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 04.03.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5153,94 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 31.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4912/2022 din 31.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 31.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2022Pentru continuitatea completului, amână judecarea cauzei la data de 15.03.2022.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022