L***** A***
PetentD************ R******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petent în contradictoriu cu intimata, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal de contravenţie seria PBW nr. 494807/19.07.2021, emis de intimată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 17.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2242/2022 din 17.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2022PROCES-VERBAL - încheiat la data de 18.01.2022 - Având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti din data de 21.11.2020 prin care s-a decis amânarea şedinţelor de judecată dacă judecătorul cauzei sau grefierul de şedinţă este infectat cu virusul SARRS-COV-2, ori este contact direct al unei persoane infectate, şi faţă de împrejurarea că grefierul de şedinţă al completului C5 civil şi C5 camera de consiliu se află în una dintre aceste situaţii, ?edinţa de judecată din data de 18.01.2022 nu va avea loc. Se acordă un nou termen de judecată la data de 01.03.2022 ora 11,30 pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 18.01.2022stabileste termen de judecata in sedinta publica, cu citarea partilor
Incheiere de sedinta din 30.09.2021se comunică cererea şi înscrisurile către intimata, TERMEN ADMINISTRATIV, FARA PREZENŢA PARŢILOR LA DATA DE 30.09.2021
pentru complinirea lipsurilor cererii. Dată stabilită pentru verificarea dosarului la 26.08.2021, fără prezenţa părţilor.