M**** S****
Intimat InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 07.12.2021, pronunţată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. 1671/237/2021. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură din sentinţa penală toate dispoziţiile prin care s-a aplicat inculpatului M**** S**** pedepse complementare şi accesorii, precum şi dispoziţia de aplicare a art. 93 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite în sarcina sa, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o durată de 5 (cinci) ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului, pe durata executării fiecăreia dintre pedepsele principale stabilite în sarcina sa, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal. Majorează durata termenului de supraveghere stabilit în sarcina inculpatului de la 2 (doi) ani la 3 (trei) ani. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Suceava. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi 11.04.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Hotarare 399/2022 din 11.04.2022Stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 11.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2022