V*** A**** L* C*** A** M******* A******
PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatIa act de faptul că s-a achitat jumătate din minimul prevăzut de lege al amenzii contravenţionale dispusă prin procesului-verbal seria PSVX nr. 367374 din 19.09.2021, conform chitanţă 7083/27.09.2021 emisă de către Primăria Com. Cornu Luncii. Respinge plângerea contravenţională formulată de către petentul Vlad Aurel, împotriva procesului-verbal seria PSVX nr. 367374 din 19.09.2021, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* S******, ca neîntemeiată. Instanţa ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată. În baza art. 34 alin. 2 din OG 2/2001 coroborat cu art. 466 C.proc. civilă, se instituie calea de atac a Apelului în 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată astăzi 25.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 893/2021 din 25.11.2021