D******** S** R***** S**
ReclamantM******** D*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată precizată. Consfinţeşte înţelegerea părţilor, în ceea ce priveşte ieşirea din indiviziune, conform tranzacţiei scrise depuse la dosar, astfel: ,,1. Pentru stingerea amiabilă a diferendului, consumatorul/beneficiar se obligă la plata prejudiciului în cuantum de 14.960,30 lei, compus din debit principal în cuantum de 13.002,90 lei şi contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate cu demararea procedurii de recuperare a prejudiciului în cuantum de 1.957,40 lei, în următoarele condiţii: -În tranşe, în cuantumul şi la termenele menţionate în Foaia de calcul anexată prezentei Tranzacţii şi care face parte integrantă din prezenta. 2. Părţile recunosc de comun acord că neplata prejudiciului şi/sau oricăreia dintre tranşele în cuantumul şi la termenele prevăzute reprezintă scadenţare anticipata şi conferă dreptul DGSR de a efectua demersurile legale în scopul recuperării întregului prejudiciu, fără a fi necesară punere în întârziere şi/sau fără nicio altă formalitate prealabilă, Consumatorul/beneficiar fiind de drept pus în întârziere. 3. Părţile recunosc în mod expres faptul că neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 1, conferă dreptul DGSR de a sista prestarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale, fără notificare prealabilă şi/sau fără nicio altă formalitate prealabilă. 4. Dispoziţii finale 4.1 Potrivit legislaţiei în vigoare, în vederea gestionării activităţii de identificare a pierderilor non tehnice, Părţile sunt de acord cu prelucrarea datele cu caracter personal. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Nota Generală de Informare cu privire la Protecţia datelor cu caracter personal, disponibilă pe site-ul nostru www.distrigazsud-retele.ro, în secţiunea dedicată Protecţiei datelor cu caracter personal, precum si la sediile DGSR. 4.2. Anexa "Foaie de calcul" face parte integrantă din prezenta Tranzacţie.’’ Cu drept de recurs pentru motive procedurale în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 23.12.2022.
Hotarare 8102/2022 din 23.12.2022Amână pronunţarea la data de 23.12.2022. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu calea de atac odată cu fondul. Soluţie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.pr.civ., astăzi, 08.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2022Amână pronunţarea la data de 08.12.2022. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.11.2022 la Judecătoria Piteşti – Secţia Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2022Citează părţile cu menţiunea că pentru a se lua act de tranzacţie este necesară respectarea dispoziţiilor art. 438 C.pr.civ., respectiv ca acestea sa fie prezente, şi pune in vedere acestora să se prezinte la termenul următor pentru a se lua act de tranzacţia acestora. Pune in vedere reclamantei să precizeze teza probatorie si felul expertizei, precum si obiectivele solicitate. Amână judecarea cauzei la 29.11.2022, ora 09:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2022
Incheiere de sedinta din 18.10.2022Încuviin?ează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constatând că este admisibilă potrivit legii si conduce la soluţionarea procesului. Retine in sarcina reclamantei obligaţia de a depune toate înscrisurile de care înţelege să se folosească in prezenta cauză. Proroga discutarea admisibilităţii si utilităţii expertizei tehnice de specialitate . Reia procedura de citare cu părtile. Amână judecarea cauzei la 18.10.2022, ora 09:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Iunie 2022
Incheiere de sedinta din 28.06.2022