R***** M***** P****
InculpatÎn temeiul art. 334 alin. 1 C.p., raportat la art. 83 C. pen. , cu aplicarea art 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen. stabileste pedeapsa de 8 luni închisoare pentru inculpatul RUSMIR MARCEL PAVEL,pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii. În temeiul art. 334 alin.2C.p., raportat la art. 83 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen., ., stabileste pedeapsa de 8 luni închisoare pentru inculpatul RUSMIR MARCEL PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de „ punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unuiatovehiculn sau a unui tramvai cu numar fals de înmatriculare sau înregistrare.,, În baza art. 38 alin.1 Cod penal , art.39 alin.1 lit. b C.p., inculpatului RUSMIR MARCEL PAVEL , se aplică pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor în condiţiile art.39 lit.c C.p., de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite adică de 2 luni şi 20 de zile. Inculpatul RUSMIR MARCEL PAVEL, va executa pedeapsa de 10 (zece ) luni şi 20 de zile închisoare. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 10 (zece ) luni şi 20 de zile închisoare. , pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 mai 2022..
Hotarare 88/2022 din 17.05.2022Constată că în cauză s-a dispus închiderea dezbaterilor prin încheierea ?edin?ei publice din data de 04.05.2022. Fa?ă de depozi?iile art 391 alin 2 Cod Pr Penală astfel cum au fost modificate prin legea 130/2021, fa?ă de cele mai sus amintite referitoare la închiderea dezbaterilor, stabile?te termen pentru deliberarea, redactarea şi pronun?area hotărârii, la data de 17.05.2022, termen despre care se informează inculpatul. Pronunţată azi, 04.05.2022, prin punerea la dispozi?ia justi?iabililor prin intermediul grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2022Admite cererea de judecare a cauzei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate. Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2022,ora 09,00 termen cunoscut de inculpat. Emite adresă către Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin –Serviciul Cazier Judiciar, pentru a verifica şi elibera copia de pe cazierul judiciar actualizat al inculpatului. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 02.03.2022
Incheiere de sedinta din 02.03.2022