B****** V***** G*******
InculpatC****** C****** G*****
Parte vătămatăB****** A*******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. 1 Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Budu?an Vasile Gheorghe, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii se află în concurs cu infrac?iunea din cuprinsul sentinţei penale nr. 3501 pronunţată la data de 18.12.2020 în dosarul nr. 16143/325/2020 a Judecătoriei Timi?oara definitivă prin neapelare la data de 19.01.2021 prin care inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă de 8 luni închisoare. În baza art. 89 alin. 1 C.pen dispune anularea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 3501 pronunţată la data de 18.12.2020 în dosarul nr. 16143/325/2020 a Judecătoriei Timi?oara definitivă prin neapelare la data de 19.01.2021. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., stabileşte pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă penală, la care adaugă un spor 2 luni şi 20 de zile închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând a stabili în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an 5 luni şi 20 de zile închisoare. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an 5 luni şi 20 de zile închisoare, stabilind un termen de supraveghere pe o durată de 3 ani, conform art. 92 C.pen. Conform art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului obliga?ia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de proba?iune Timi? sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. Conform art. 93 alin. 3 C.pen., impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C.pr.pen., obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii va fi executată în cadrul cadrul Primăriei Municipiului Timi?oara la una dintre următoarele două institu?ii: SC Horticultura SA sau SC Pie?e SA Timişoara, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013. Conform art. 94 alin. 2 C.pen. supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Timi?. Conform art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei alte infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere va atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în întregime. Constată că persoana vătămată B****** A******* Ioniche nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat (f. 17 dup). Constată că partea civilă C****** C****** G***** a renunţat la pretenţiile civile, bunurile fiindu-i restituite (f. 40 dup). În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată, astăzi, 06.07.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1985/2022 din 06.07.2022Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 06.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2022Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 11.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2022Amână cauza la data de 15.03.2022, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022