G****** D**************
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatului Gavrilă Daniel Valerică, pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal. În baza art. 83 alin. 1, alin. 3 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 zile la una dintre următoarele două instituţii: Horticultura S.A. sau S.C. Pieţe S.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, rap. la art. 88 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1500 lei, din care suma de 500 lei aferentă urmăririi penale, iar suma de 1000 lei aferentă camerei preliminare şi a judecăţii, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.04.2022.
Hotarare 1052/2022 din 15.04.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 15.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.04.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 08.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 21.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 21.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 21.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2021Pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 25.11.2021În cadrul operaţiunii de repartizare ciclică a dosarelor Completului 3 Penal, ca urmare a desfiinţării acestuia, potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 11 din data de 30.09.2021, dosarul nr. 16867/325/2021 va fi alocat Completului 1 Penal, conform dispoziţiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1375/17.12.2015. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 21 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 21.10.2021Lipsă procedură.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021